Despre expresivitatea limbii române se poate vorbi mult și nuanțat, contextual sau în metalimbaj, de la poezie și până la bogăția semantică a expresiilor populare. Unele construcții sunt noi și țin de talentul autorului în a imagina asocieri de cuvinte care să ducă la sugestii inedite, alte construcții s-au format de-a lungul timpului în limba română, în paralel cu evoluția ei și le recunoaștem analogiile cu semnificațiile lexematice primare, care, asociate, au creat sensuri figurate. Cine nu recunoaște frumusețea construcției „ a fi cu capul în nori” sau „ a-și lua picioarele la spinare” sau „om cu scaun la cap”?! Ele însă au statut de locuțiuni specifice limbii române, așa cum întâlnim în fiecare limbă și care ne dau atâta bătaie de cap în momentul traducerii...
Acest aspect nu înseamnă a avea dreptul să siluiești limba română în numele expresivității ei. De curând, calendarul creștin-ortodox a notat sărbătoarea „Sfîntului Gheorghe”, prilej pentru toți românii care poartă numele sfântului, să se bucure de această zi, prilej și pentru rude, prieteni și cunoștințe de a le ura să trăiască ani mulți. Cam de un an am observat o urare nouă, care m-a uimit prin asocierea termenilor dar și prin ambiguitatea sensului pe care îl primește: „ Să trăiești cu numele!”. Cum adică „ Să trăiești cu numele”? Adică să nu prea trăiești, cel care urează se preface că îi dorește sărbătoritului ani mulți doar de formă? Până la urmă, sintagma capătă acest sens... În afara faptului că sună atât de forțat, chinuitor pentru sinestezicul, plasticitatea limbii române! De mirare este, în același timp, că urarea este făcută și de oameni ce par instruiți, cu pretenții culturalicești, dar care dau dovadă de o crasă lipsă de imaginație și de o alarmantă lipsă de simț al limbii! Așa asociere de cuvinte te duce cu gândul la construcțiile greoaie ale perioadei cronicărești (dar pentru Dumnezeu! suntem în secolul XXI!)! Chiar și limbajul arid și sec, uneori dur al cronicarilor avea o justificare: coordonatele istorice și temporale, izvoarele sărace etc.
Este clar că lipsa de bun simț al limbii și de bun gust al exprimării face un deserviciu limbii române, cred eu, nu ne putem permite s-o siluim!
Pe de altă parte, sunt convinsă că sintagma asta nefericită va intra, într-un viitor apropiat, în alcătuirea unui dicționar argotic. Pentru că e „șmecheră”, sună „mișto”! Și pentru că „În șes, la ieșitu hațului tătărăscu înainte, pieste Bahluiu, n-au ieșitu de la dînșii la hațu nime” ( Mironu Costin)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu